Micuța Elisa a scăpat nevătămată dintr-un impact din spate în timp ce călătorea într-un scaun auto rear-facing

În urmă cu aproximativ 3 ani, Elisa, o fetiță în vârstă de 19 luni și părinții ei au fost implicați într-un accident de mașină extrem de grav. Elisa, care călătorea în scaunul auto rear-facing Axkid , a scăpat nevătămată, în timp ce părinții săi au suferit mai multe leziuni. Mașina lor a fost complet blocată în momentul în care a fost lovită din spate de o altă mașină. Astăzi, Aura, mama ei, vrea să ne împărtășească experiența lor pentru a evidenția faptul că scaunele auto rear-facing sunt la fel de sigure atât într-un impact frontal cât și în cazul unui impact din spate. Aceasta este povestea lor:

„Era 20 decembrie 2016, o zi friguroasă, dar însorită și întreaga familie s-a trezit veselă deoarece aveam programată o ecografie. Era ziua în care urma să ne vedem cel de-al doilea copil pentru prima dată. Eram însărcinată în 3 luni.

După ce mi-am petrecut dimineața în spital și am reușit în sfârșit să vedem bebelușul, am plecat să felicităm bunicii și să le spunem ultimele vești. De acolo ne-am îndreptat cu mașina spre casa noastră. Distanța între cele două case nu este mai mare de 8 minute cu mașina, de fapt este un drum pe care îl parcurgem aproape în fiecare zi.

Tata se afla la volan, așteptând ca Elisa să își tensioneze centurile de la scaunul mașinii. De obicei o fac eu când stau în spate cu ea. Scaunul Elisei era așezat în spatele pasagerului din dreapta, iar eu stăteam în spatele scaunului șoferului. Cumpărasem scaunul cu câteva luni în urmă. Scaunul avea opțiunea să îl montăm și front-facing, dar noi nu l-am folosit niciodată așa de când l-am cumpărat și nici nu am intenționat asta vreodată.

Unii s-ar putea întreba de ce am cumpărat un scaun care se poate monta și cu fața și nu am luat unul doar rear-facing. Sunt sigură că li s-a întâmplat asta multor părinți la început, dar am crezut că scaunul va fi prea mic când ea va avea 4-5 ani. Am crezut că având opțiunea să îl putem instala și front-facing, va fi mult mai confortabil pentru ea la acea vârstă. Am greșit totuși, pentru că dacă ați observat când copiii se joacă și se așează pe podea, întotdeauna stau cu picioarele îndoite sau într-un fel de poziție „M”. Noi, ca adulți, avem nevoie să ne relaxăm picioarele din când în când, dar nu și ei, iar călătorind front-facing  picioarele lor stau atârnate în aer.

Mai mult decât atât, tata credea de asemenea, că va avea rău de mașină călătorind rear-facing, și nu a exclus posibilitatea de a o întoarce în cazul în care s-ar fi întâmplat asta. O altă greșeală, din moment ce este cunoscut faptul că sistemul vestibular, care se ocupă de simțul echilibrului și cel al orientării,  nu este dezvoltat complet până la vârsta de 12 ani. Așa că răul de mașină poate apărea indiferent de modul în care stau copiii și este datorat mișcării vehiculului în sine.

Imediat ce ne-am tensionat centurile de siguranță, am plecat și doar câteva minute mai târziu, mi-a sunat telefonul. Era de la agenția imobiliară. Cu câteva zile în urmă văzusem o casă de care ne-am îndrăgostit și ne-au sunat să ne spună că era disponibilă dacă mai eram interesați. Deodată telefonul mi-a zburat din mână, m-am izbit cu capul de tetiera scaunului din față, genunchii mi-au strâns talia cu centura și l-am văzut pe tată cum s-a izbit de volan. În acel timp nu mi-am scăpat din vedere fata și nu înțelegeam ce s-a întâmplat! Am văzut că fiica mea era cufundată în scaunul ei, iar picioarele ei atârnau în aer din inerție. M-am întrebat speriată și amețită dacă asta se întâmplă cu adevărat. Totul s-a întâmplat atât de repede și atât de încet în același timp. Încă îmi pot reaminti totul cu încetinitorul și nu-mi pot șterge asta din minte. Încă mai aud strigătele micuței mele Elisa, înspăimântată. Încă o aud și îmi amintesc de fiecare dată când ne urcăm în mașină. Momentul acela va rămâne în mintea mea pentru tot restul vieții.

O mașină ne-a lovit din spate. Nu am auzit frânele, pentru că nu a frânat deloc. Șoferița nu a observat că suntem acolo, chiar în fața ei. Nu a fost atentă. Nu știu ce ar fi fost mai important în momentul acela decât să fie atentă la drum, dar asta mi-a schimbat viața. Mașina noastră a oprit-o. Călătorea cu aproximativ 70 km/oră. Eram chiar în fața unei treceri de pietoni, așteptând ca mașina din fața noastră să vireze la dreapta. Nu pot să nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi trecut un pieton chiar în momentul acela? Am fi trecut peste el! Mașina noastră a fost târâtă câțiva metri și era cât pe ce să lovim și mașina din fața noastră.

Am fost cuprinsă de spaimă. Plânsul fiicei mele și amețeala datorată accidentului m-au făcut să  încep să plâng. Nu puteam să o ajut. Sute de gânduri mi-au trecut prin minte. Se simte bine? Este tatăl ei bine? Și bebelușul? M-am gândit la toți, mai puțin la mine, dar simțeam o durere puternică în partea de jos a abdomenului.

Câteva minute mai târziu a ajuns și ambulanța. Au deschis portiera și mi-au cerut să nu mă mișc, timp în care mi-au pus un guler în jurul gâtului. Îmi amintesc că am văzut luminile de la ambulanță reflectându-se în interiorul mașinii și nu mă puteam opri din plâns. Totul s-a întâmplat atât de repede. Apoi au apărut câțiva polițiști și au deschis portiera fiicei mele. După ce a fost consultată de un paramedic, un polițist mi-a spus să chem pe cineva să vină să o ia de acolo.

Nu-mi venea să cred, dar ea era bine. Scaunul ei auto a protejat-o. Era o ușurare, dar încă mă simțeam îngrozită, gândindu-mă cum era bebelușul din burtică. Abia îl cunoscusem și gânduri îngrozitoare pe care nici nu vreau să mi le reamintesc îmi invadaseră mintea. Din fericire, mai târziu la spital mi-a fost confirmat faptul că este bine. Nu le puteam mulțumi îndeajuns pentru faptul că cei doi copii ai mei erau sănătoși și în siguranță.

Soțul meu a suferit niște lovituri la cap și câteva vânătăi și a avut câteva zile senzația că are înfipt volanul în piept. Am avut vânătăi pe genunchi, la cap și am putut vedea semnul de la centura de siguranță pe umărul stâng timp de câteva săptămâni. Până în momentul de față nu am fost în stare să conduc. Eu care iubeam să conduc! Am rămas cu dureri cervicale și dorsale și cu o leziune permanentă la maxilar. Mă doare de fiecare dată când mestec, casc, vorbesc și chiar când râd mai tare.

Ziua aceea mi-a schimbat zâmbetul pentru totdeauna, dar vă asigur că nu voi înceta niciodată să zâmbesc, chiar dacă doare. Poate că accidentul mi-a schimbat modul în care zâmbesc, dar sunt foarte recunoscătoare că familia mea fantastică și eu suntem în viață. Poate exista vreun motiv mai bun pentru care să zâmbești?”.

Aura la spital după accident
Elisa în scaunul ei auto rear-facing Axkid

Ai vazut promotiile noastre?

Lasă un răspuns

În perioada 15- 21 octombrie nu se fac livrări. Comenzile primite în acest interval vor fi expediate începând cu 22 octombrie.
Echipa Axkid vă așteaptă în perioada 17 și 20 octombrie la târgul Baby Boom.
+ +