Axkid Minikid a salvat viața copiilor Idei în accident
Era o zi normală, iar Ida și copiii ei ieșiseră la cumpărături. La întoarcere era foarte frig, întuneric și șoseaua era înghețată. Având în vedere condițiile de drum, Ida și soțul ei au fost foarte atenți ca cei mici să fie asigurați corespunzător în scaunul auto și să conducă cu mare atenție, dar în ciuda acestui fapt, accidentul tot a avut loc.
Mai aveau 200 de metri până acasă când s-a petrecut impactul. Ida trebuia să oprească pe drumul național care trecea printr-un sătuc, a semnalizat și a frînat pentru a face virajul, când a auzit un BANG! O mașină din spate a intrat direct în mașina familiei Idei. Ida ne povestește cum a început să sune alarma mașinii, să îi clipească farurile, să miroasă a benzină și toată lumea era în stare de șoc.
„A fost cea mai mare și cea mai urâtă bubuitură pe care am auzit-o vreodată – toată lumea țipa de teamă, în timp ce mașina a fost mutată aproximativ 70 de metri.”
Ida s-a întors imediat spre copii, care stăteau în scaunele lor Axkid Minikid, să vadă dacă sunt în regulă. În afară de șoc, nici unul dintre copii nu a suferit răni fizice. Ulterior, la nici unul dintre copii nu au fost descoperite alte răni. Ida și soțul ei au suferit dureri de gât și de spate.
Scaunele auto rear-facing le-au salvat viața copiilor
Bineînțeles experiența a fost traumatizantă pentru întreaga familie, dar dacă este un lucru pentru care sunt recunoscători, este modul în care scaunele auto rear-facing le-a salvat viața copiilor. Spre deosebire de soțul Idei care stătea pe bancheta din spate și care a suferit un șoc la cap și la gât, întrucât a fost împins către scaunul din față, copiii au fost protejați de scaunele lor rear-facing. Acest lucru a determinat-o pe Ida să reflecteze în continuare asupra scaunelor auto rear-facing și asupra valorii pe care o au acestea.
„Am văzut foarte multe persoane care întorc copiii cu fața la sensul de mers mult prea devreme. Dacă li s-ar întâmpla una ca asta unora dintre ei? Forțele pe care le-am experimentat în momentul impactului nu pot fi descrise, un copil care stătea cu fața la sensul de mers ar fi suferit traumatisme grave ale gâtului.”
Siguranța copilului tău este cea mai valoroasă
Ida și familia ei nu s-au gândit niciodată că li se va întâmpla vreodată un astfel de accident. Dar, dintr-o dată s-a întâmplat ceva de neimaginat și ea nu ar putea fi mai recunoscătoare pentru faptul că cei mici stăteau în scaunele lor rear-facing în timpul accidentului.
“Nu contează cât de bun șofer ești, orice se poate întâmpla. Un scaun auto rear-facing poate salva vieți și sper că această poveste îi va face pe mulți părinți să prețuiască siguranța și viața copilului lor și să nu întoarcă copiii cu fața la sensul de mers prea curând. ”
Îi mulțumim Idei pentru că a împărtășit cu noi povestea lor și a răspândit acest mesaj important.



Testează scaunele auto Axkid la Iași
Siguranța copiilor noștri este mereu pe primul loc – mai ales atunci când vine vorba [...]
Unele scaune nu sunt suficient de sigure. Asigură-te că al tău este
Orice părinte cunoaște acea secundă de panică pură când, în traficul aglomerat, o altă mașină [...]
Black Friday pentru părinții din Iași – siguranță suedeză, reduceri și testare pe mașina personală
Dragă părinte din Iași, în perioada 21 – 22 noiembrie 2025, te invităm să descoperi [...]
Acomodare cu blândețe la creșă/grădiniță – București
Pentru că începutul de an școlar bate la ușă, ne dorim ca evenimentul nostru să [...]
Testează scaunele auto Axkid la Iași
Siguranța copiilor noștri este mereu pe primul loc – mai ales atunci când vine vorba [...]
Axkid UP™ – o nouă eră a siguranței pentru scaunele orientate cu fața la direcția de mers
Te gândești să treci de la scaunul auto cu spatele la sensul de mers la [...]
Testare GRATUITĂ scaune auto Axkid în Iași
Siguranța copiilor noștri este mereu pe primul loc – mai ales atunci când vine vorba [...]
Echipa Axkid la Baby Boom Show – ediția primăvară 2025
Siguranța celor mici este prioritatea noastră, iar la Baby Boom Show, Axkid România vine cu [...]